Biserica Sf. 40 Mucenici, așezată în cartierul Copou al orașului Iași a fost zidită la 1760 de hatmanul Vasile Roset și soția sa Safta pe locul "măsurat și stălpit cu pietre de hotar la tuspatru colțurile de către vornicii de Poartă, hărăzit de domnitorul Ioan Teodor Callimachi" (1758-1761), conform Hrisovului domnesc din 20 august 1760 și sfințită de mitropolitul Gavriil Callimachi (1760-1786), fratele domnitorului, fost mai întâi mitropolit de Tesalonic (1745-1760).
Ctitorul Vasile Roset a închinat biserica Patriarhiei de Constantinopol cu titlul de stavropighie și apoi prin scrisoarea datată 7 octombrie 1767 o închină mitropoliei Proilaviei (Brăila) care îl avea în frunte pe mitropolitul Daniil. Patronajul acestei mitropolii nu a fost de bun augur, așezământul ajungând după 27 de ani într-o stare precară, ceea ce-l va determina pe vel vistiernicul Lascarache Roset să revendice ctitoria părinților săi. Astfel el obține de la domnitorul Alexandru Ioan Ipsilante (1786-1788)hrisovul din 30 octombrie 1787 care oferea bisericii 20 de lei pe lună (din vama domniei) pentru cheltuieli de întreținere. Miluirea bisericii cu 20 de lei pe fiecare lună din vama cea mare gospod, se menține și sub domnitorii următori pe temeiul acelorași motive, cu hrisoave de reînnoire și întărire a milei din vama domniei pentru întreținerea ei și a slujitorilor (Alexandru Callimachi cu hrisovul din 15 mai 1791, Constantin Alexandru Ipsilante cu hrisovul din 26 august 1799, Alexandru Mihail Șuțu cu hrisovul din 3 decembrie 1801, Alexandru Constantin Moruzi cu hrisovul din 30 ianuarie 1803, Mihail Grigorie Șuțu cu hrisovul din 14 iunie 1820).
Pe terenul bisericii hărăzit cu hrisov domnesc la care mai apoi s-au adăugat și alte locuri provenite din danii, s-au înfiripat așezări gospodărești, pe măsura ce porțiuni de loc erau date cu titlul de bezman (embatic) forma de arendare a unei proprietăți pe termen lung sau fără termen, arendașul bucurându-se de toate drepturile de proprietate, dar cu obligația de a plăti anual epitropiei o hotărâtă sumă de bani, sau în natură, fapt ce a constituit o sursă de venituri pentru întreținerea bisericii și a slujitorilor, pe lângă miluirea domnească și darurile credincioșilor.
Locul pentru înmormântarea decedaților era în jurul bisericii până în anul 1871, când Primăria Municipiului Iași, cu dispoziția nr.6393 din 3 iunie, oprește cu ziua de 5 iunie înhumările în cimitirile bisericilor, măsură ce coincide cu data deschiderii cimitirului "Eternitatea".
În vechiul cimitir al bisericii își doarme somnul de veci întreaga familie a lui Gheorghe Asachi, (înhumat aici la 12 noiembrie 1869), în număr de 13 membri, în afară de Ermiona Asachi, căsătorită cu Edgar Quinet înhumată în cimitirul Montparnase din Paris.
Construcția inițială a bisericii a suferit două modificări. Astfel în anul 1868 i s-a adăugat pronaosul (cu cafas deasupra) și clopotnița iar în anul 1924, pridvorul.
Biserica prin planimetrie prin suprafețele exterioare ale pereților, segmentate de 24 de pilaștri de piatră, dispuși perimetral în structura zidului, cu capitele neocorintice din piatră, prin configurația calotelor de deasupra Sf. Altar, naosului și pronaosului, precum și prin cele două masive coloane interioare angajate(delimitând naosul de pronaos), încadrează edificiul în aceeași familie de monumente reprezentative pentru barocul constantinopolitan, formulă estetică de compromis între amintirile repertoriului ornamental clasic și elementele decorative ale plasticii orientale. Acest stil agreat la Constantinopol și în diaspora greacă a fost transferat în mod firesc la noi în secolul al XVIII-lea fanariot. Principiile constructive, împărțirea exterioară în panouri decorative precum și unele detalii ornamentale implică elemente neoclasice – edificiul realizând o trecere spre neoclasicismul incipient în deceniile 9-10 ale secolului al XVIII-lea; ar fi prima biserică din Iași care anunță viitorul stil neoclasic european dominant în Moldova în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Alături de valoarea de monument istoric și de arhitectură, punând în evidență elemente specifice arhitecturii sud-est europene, dar și efortul de integrare în marele curent neoclasic al Europei secolelor XVIII-XIX, biserica Sf. 40 Mucenici conține o colecție de valori artistice reprezentative pentru arta religioasă românească din aceste secole (icoane, valori bibliofile, argintării, arhive). Se păstrează catapeteasma originară (din 1760) din lemn de tei ștucat, aurit și policromat – sculptură în lemn în stilul barocului balcanic; în ea s-au introdus în 1814 4 icoane de mare valoare (Mântuitorul, Maica Domnului, Sf. 40 Mucenici și Sfântul Nicolae) realizate și semnate de Eustatie Altini, cel mai mare pictor neoclasic din Principatele Române dar și din Balcani la începutul secolului al XIX-lea. Icoana Sf. Nicolae este o capodoperă de interes universal.
Biserica Sf. 40 Mucenici are o deosebită importanță nu numai prin valorile artistice pe care le conține ci și prin istoria vieții spirituale și evenimentelor derulate sub auspiciile acesteia care au asociat-o unor personalități de prim rang ale literaturii și culturii române precum: mitropolitul Venianim Costache (†1846), Eustatie Altini (1772-1814), Gheorghe Asachi (1788-1869), scriitorul Ion Creangă (1837-1889) diacon aici între anii 1859-1863, poetul Alexandru Hrisoverghi, Spiru Haret ș.a.
Eforturile de astăzi ale parohiei au completat și îmbogățit zestrea artistică a bisericii. În pridvorul acesteia s-a ridicat un memorial Creangă la centenarul acestuia din 1989. În curtea bisericii s-au ridicat busturile din marmură ale lui Gheorghe Asachi și Ion Creangă, sculptate de Constantin Crenganeș precum și un monument funerar în amintirea unor enoriași de seamă, de altădată ai acestui sfânt locaș. Între anii 2011-2013 s-a pictat sfântul locaș de către domnul Carp Vasile și soția sa Violeta.
